Facebook

Stai în legătură cu noi!

Conducerea Agenției Domeniilor Statului și reprezentanții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au avut o întâlnire în cadrul căreia au analizat stadiul măsurilor necesare continuării derulării proiectelor ce ar putea beneficia de finanțare prin Planul REPowerEU.

„Agenția Domeniilor Statului ar putea pune la dispoziția investitorilor terenuri pe care să fie înființate capacități de producere a energiei din surse regenerabile. În prezent, legislația nu ne permite ca terenurile din administrarea ADS să fie folosite în acest scop. De aceea, ne concentrăm pe promovarea unui proiect de ordonanță prin care să amendăm Legea nr. 268/2001, astfel încât să creăm baza legală pentru ca terenuri din clasa a V-a de calitate, improprii pentru agricultură, neproductive, să fie direcționate către investiții în energie verde. Avem sprijin din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru derularea unor astfel de proiecte energetice, care nu afectează terenurile bune pentru agricultură, bune pentru producerea hranei”, a declarat Florin Nicolae, director general al Agenției Domeniilor Statului.

Întâlnirea de lucru a avut loc la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pe 26 iulie 2023.

Agenția Domeniilor Statului are în administrare terenuri, proprietate de stat, care nu pot fi destinate producției agricole, din cauza calității solului. Acestea sunt vizate să fie folosite pentru realizarea investițiilor în cadrul Planului REPowerEU. În acest context, se preconizează să se dezvolte două proiecte, unul în Oltenia, în zona Piscul Sadova – Dăbuleni, iar celălalt în județul Constanța, la Grindul Chituc.

În Oltenia, este vizată realizarea unui parc fotovoltaic, cu o capacitate instalată de 1.500 MW. Producția anuală estimată este de aproximativ 2.160 GWh și o reducere a amprentei de carbon de 650.000 tone/an. Proiectul ar urma să se dezvolte pe o suprafață totală de 1.830 ha, din care zona de producere efectivă a energiei electrice din surse fotovoltaice să ocupe 1.790 ha. Proiectul este susținut de Agenția Domeniilor Statului în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Energiei și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alături de alți parteneri, precum Transelectrica și Hidroelectrica.

La Grindul Chituc, județul Constanța, Agenția Domeniilor Statului a identificat aproximativ 2.300 ha de terenuri degradate, ce nu pot fi folosite în scopuri agricole. În această zonă se are în vedere dezvoltarea unui parc eolian. Și acest proiect este susținut de Agenția Domeniilor Statului în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Energiei și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Criza energetică și războiul din Ucraina au arătat cât de importantă este producția de energie electrică. De aceea, Agenția Domeniilor Statului susține puternic realizarea acestor proiecte de energie regenerabilă. Beneficiile lor sunt incontestabile: contribuie la creșterea securității energetice a României, la siguranța în aprovizionare a populației și a economiei, dar și la atingerea țintelor asumate privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, până la atingerea neutralității climatice în 2050. Și toate acestea, fără să afectăm pământul bun de agricultură”, a spus Florin Nicolae, directorul general al ADS.

Skip to content